VIDEO. Brancardierul de la Spitalul “Victor Babeş” din Bucureşti a fost reţinut. Procurorii au reconstituit ultimele clipe de viață ale pacientei deconectate de la aparate din greșeală

Publicat: 11/12/2020, 21:25
Actualizat: 11/12/2020, 21:49

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti anunţă, vineri seară, că brancardierul de la Spitalul “Victor Babeş” din Bucureşti a fost reţinut pentru 24 de ore. Procurorii au stabilit că bărbatul a intrat în salonul ATI înaintea colegilor şi, confundând pacienta cu una decedată care trebuia transportată, i-a scos sonda de intubare.

GÂNDUL.RO, a prezentat, în EXCLUSIVITATE, informații șocante din acest caz (TOATE DETALIILE AICI), iar surse medicale au declarat că această tragedie a survenit din cauza unei confuzii, brancardierul neverificând monitorul pentru a vedea dacă pacienta este în viață.

Brancardierul de la Spitalul “Victor Babeş”, reţinut

”La data de 11.12.2020, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat, brancardier în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale “Dr. Victor Babeş” Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Procurorii au precizat că, în data de 10.12.2020, ora 15:30, după ce una dintre cele două paciente dintr-un salon al Secţiei de Terapie Intensivă a fost declarată decedată, pentru ridicarea cadavrului din salon şi depunerea acestuia la morgă au fost solicitaţi mai mulţi brancardieri, între care şi inculpatul, precum şi o infirmieră.

Bărbatul a intrat în salonul ATI înaintea colegilor şi, confundând pacienta cu una decedată care trebuia transportată, i-a scos sonda de intubare

Citește Și Caz șocant la Spitalul ”Victor Babeș” din București: O pacientă a murit după ce ar fi fost deconectată din greșeală de la aparate

Inculpatul s-a echipat cu costumul de protecţie, a intrat în salonul respectiv fără a-i mai aştepta pe ceilalţi şi, confundând cele două paciente, şi-a depăşit atribuţiile de serviciu şi a scos sonda de intubare de la pacienta în viaţă, aceasta decedând la scurt timp, în pofida manevrelor de resuscitare aplicate de medicii care fuseseră alertaţi. Inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive”, au mai precizat procurorii.
Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi D.G.P.M.B. – Serviciul Omoruri.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal